Ziua pe care n-o va uita niciodată! Bakelants a obținut prima victorie din carieră chiar în Le Tour!

Ziua pe care n-o va uita niciodată! Bakelants a obținut prima victorie din carieră chiar în Le Tour!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jan Bakelants (RadioShack-Leopard) a supraviețuit unei etape valonate și s-a impus în manșa a doua din ediția centenară a Turului Franței, preluând și tricoul galben. Marele favorit al etapei, Peter Sagan (Cannondale), nu a terminat decât pe locul secund.

*Bakelants a plecat din pluton cu 12 kilometri înainte de final și nu a mai fost prins de ceilalți rutieri
*Belgianul va purta tricoul galben, preluat de la Marcel Kittel, în manșa de mâine
*Froome a simulat un atac, s-a depărtat puțin de pluton pe coborârea lui Salario, dar nu a forțat


Rutierii au trecut din nou pe lângă peisajele superbe ale Corsicii

După o primă manșă haotică, în care autobuzul echipei Orica-GreenEdge a fost aproape să neutralizeze finalul, rutierii din Le Tour se pregăteau pentru o manșă valonată, menită să pună probleme sprinterilor. Surprinzător, deși câțiva rutieri sufereau de accidentări serioase, azi nu s-a înregistrat niciun abandon, iar toți cei 198 de cicliști care au luat startul sâmbătă la Porto Vecchio au pornit și către Ajaccio. Cu un singur mare favorit – Peter Sagan – care trebuia să dea lovitura decisivă pe ultima ascensiune a zilei, Cote du Salario (1,1 km la o rampă medie de 8,9%), plutonul a pornit repede, cu o medie de 45,6 km/h în prima oră de cursă, semn că busculada de sâmbătă nu i-a calmat pe rutieri.


Sky l-a protejat pe Chris Froome, conducând plutonul cu autoritate în această etapă

Sky și-a arătat colții

Ca în fiecare etapă, câțiva temerari și-au încercat succesul cu o evadare timpurie. La fel ca în prima manșă, Lars Boom (Belkin) a adus din nou culorile echipei sale în față, pentru a-și mulțumi noul sponsor. Olandezul a fost însoțit de Ruben Perez (Euskaltel), Blel Kadri (AG2R-La Mondiale) și David Veilleux (Europcar). Însă avansul fugarilor nu a trecut niciodată de trei minute și jumătate. Trena lui Sky, care nu i-a avut pe Thomas și Stannard în pluton, a blocat orice tentativă de mărire a avantajului pe succesiunea Col de Bellagranajo / Col de la Serra / Col de Vizzavona, trei ascensiuni îngrămădite cumva în doar 25 de kilometri de organizatori. Doar Pierre Rolland (Europcar), care a avut ca obiectiv câștigarea tricoului alb cu buline roșii, a reușit să plece, dar a fost repede recuperat. Nu înainte ca să își îndeplinească obiectivul, câștigând pe Col de Vizzavona, prima ascensiune de categoria a doua din această ediție a competiției!


După căzătura de ieri, Sagan a ratat și victoria de etapă de azi

Zidul „Salario” a triat plutonul

După ce Rolland, Kadri și Feillu (Sojasun), care au stat în față vreo zece borne, au fost prinși, plutonul a coborât continuu spre Cote du Salario, ultima ascensiune a zilei. Plasat strategic, la 12 kilometri înainte de final, „zidul” corsican a adus o mutare interesantă a lui Cyril Gautier (Europcar). Dar și un atac al lui Chris Froome (Sky), favoritul la victorie dorind să tatoneze terenul în fața favoriților. Ambele tentative au fost însă blocate. Nu și o mutare de ;ase rutieri, formată din Juan Antonio Flecha (Vacansoleil-DCM), Jakob Fuglsang (Astana), Sylvain Chavanel (Omega Pharma-Quick Step), Manuele Mori (Lampre-Merida), Gorka Izagirre (Euskaltel-Euskadi) și Jan Bakelants (RadioShack-Leopard). Cei cinci nu au scăpat niciun moment din câmpul vizual al plutonului, ba chiar patru dintre ei au și renunțat văzând furia cu care se îndreaptă „monstrul” condus de Cannondale, echipa lui Sagan.


Lui Bakelants nu i-a venit să creadă că a câștigat

Prima victorie din carieră pentru belgian

N-a fost cazul lui Bakelants (27 de ani). Câștigătorul Turului de l”Avenir (considerat Turul Franței pentru tineri) în 2008, belgianul a forțat asemenea unui nebun. A știut că doar astfel poate să câștige prima cursă din carieră la profesioniști! Și i-a ieșit! Cu un kilometru rămas de disputat, Bakelants mai avea doar zece secunde. Belgianul a profitat și că Sagan nu are un trenuleț la fel de rapid și de experimentat ca al lui Cavendish, Greipel sau Kittel și a câștigat cu doar câțiva metri în fața lui Sagan. Astfel, un rutier care a cărui cea mai bună performanță din carieră era un loc 2 în GP Triberg, a obținut prima victorie din carieră chiar în cea mai importantă competiție din calendarul plutonului profesionist. A fost răsplata unei munci titanice pentru Bakelants, care s-a operat la genunchi în acest intersezon și a avut și probleme cu încheieturile mâinilor. Și nu doar atât. Mâine, în etapa a treia dintre Ajaccio și Calvi, rutierul de la RadioShack-Leopard va purta tricoul galben! Asta în timp ce Kittel rămâne cu tricoul verde, Rolland preia tricoul alb cu buline roșii, iar Michal Kwiatkowski (Omega Pharma-Quick Step) pe cel alb.

Etapa 3: Atac sau sprint? (luni, 1 iulie, Ajaccio – Calvi: 145 km)

Ultima zi în Corsica le aduce rutierilor o nouă etapă scurtă, însă care va fi, cu siguranță, plină de evenimente. Încă din primii zece kilometri rutierii sunt așteptați de un deal de categoria a patra, un aperitiv pentru ceea ce va urma. Până la final mai urmează două cățărări de categoria a doua și una de a treia, astfel că speranțele lui Cavendish sau Greipel pălesc din nou în fața ambițiilor puncheurilor. Nu ar fi de mirare ca manșa să fie câștigată de un rutier aflat în evadare, mai ales că echipele puternice nu ar trebui să se încumete încă de acum la o trenă puternică, având în vedere că munții nu apar decât la finalul primei săptămâni de cursă. „Manșa e perfectă pentru un atacant francez. Îi văd chiar pe Voeckler sau Chavanel încercând să surprindă. Liderii de echipă nu trebuie să stea prea în spate, altfel ar putea avea probleme mari”, a spus Jean-Francois Pescheux, directorul cursei.

Favoriți: Thomas Voeckler, Sylvain Chavanel
Jokeri: Jeremy Roy, Pierrick Fedrigo

Bakelants a devenit primul rutier după Cedric Vasseur în 1997 care își trece în cont prima victorie din carieră în Turul Franței

Clasament etapă:

1 Jan Bakelants (RadioShack Leopard)     3:43:11
2 Peter Sagan (Cannondale) 0:00:01
3 Michal Kwiatkowski (Omega Pharma – Quick-Step)
4 Davide Cimolai (Lampre-Merida)
5 Edvald Boasson Hagen (Sky)
6 Julien Simon (Sojasun)
7 Francesco Gavazzi (Astana)
8 Daryl Impey (Orica GreenEdge)
9 Daniele Bennati (Team Saxo-Tinkoff)
10 Sergey Lagutin (Vacansoleil-DCM)

Clasament general:

1 Jan Bakelants (RadioShack Leopard)     3:43:11
2 David Millar (Garmin-Sharp)                        0:00:01
3 Julien Simon (Sojasun)
4 Daryl Impey (Orica GreenEdge)
5 Edvald Boasson Hagen (Sky)
6 Simon Gerrans (Orica GreenEdge)  
7 Michal Kwiatkowski (Omega Pharma – Quick-Step)
8 Sergey Lagutin (Vacansoleil-DCM)
9 Christophe Riblon (AG2R-La Mondiale)
10 Cadel Evans (BMC)

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×